Română / English
Deutsches Staatstheater Temeswar

Mesajul lui Carlos CELDRÁN de Ziua Mondială a Teatrului

22. März 2019

Se apropie Ziua Mondială a Teatrului. Prin urmare, vă atașăm mesajul lui Carlos CELDRÁN, regizor, dramaturg şi profesor universitar cu o activitate premiată şi vast apreciată. Trăieşte şi lucrează în Havana, Cuba, şi îşi prezintă opera în lumea întreagă. Născut în 1963 la Havana, Carlos Celdrán şi-a perfecţionat pentru prima dată pasiunea pentru teatru şi competenţele în acest domeniu în cadrul Institutului Superior de Arte din Havana, unde a primit licenţa în Arte Performative. După ce absolvit cu înaltă distincţie în 1986, a început imediat să-şi pună cunoştinţele în practică, fiind mai întâi consultant rezident, apoi director de scenă rezident al Teatrului Buendía din Havana.

„Înainte de trezirea mea întru teatru, maeştrii mei erau deja acolo. Îşi construiseră lăcaşurile şi poetica pe vestigiile propriilor vieţi. Mulţi dintre ei rămân necunoscuţi sau ne vizitează rareori amintirile: au lucrat în taină, în liniştea smerită a sălilor de repetiţie şi-n sălile de spectacole umplute până la refuz de spectatori. Pentru ca, pe nesimţite, la capătul multor ani de muncă presăraţi cu realizări extraordinare, să se facă nevăzuţi şi să dispară. Când am înţeles că profesia mea, că destinul meu personal este acela de a le călca pe urme, am înţeles totodată că am moştenit de la ei tradiţia aceasta sfâşietoare şi unică de a trăi prezentul fără nicio altă speranţă decât atingerea transparenţei unui moment irepetabil. Momentul în care te întâlneşti cu celălalt în întunericul sălii de teatru, protejaţi doar de adevărul unui gest, al unui cuvânt revelator.

Patria mea teatrală este definită prin astfel de momente de întâlnire cu spectatorii care vin în sălile noastre seară de seară, din colţurile cele mai diverse ale oraşului meu, pentru a ne însoţi şi a împărţi cu noi câteva ore, câteva minute. Din momentele acestea unice îmi clădesc eu viaţa, când încetez să mai fiu eu, să mai sufăr pentru mine însumi şi când renasc şi înţeleg rostul autentic al meseriei de a face teatru: să trăieşti clipe efemere de adevăr pur, când ştii că tot ceea ce spui şi faci sub lumina proiectoarelor este adevărat şi reflectă eul tău cel mai profund şi mai personal. Patria mea teatrală, a mea şi a actorilor mei, se ţese din toate aceste momente în care lăsăm deoparte măştile, retorica, teama de a fi cei ce suntem, şi ne dăm mâinile în întuneric.
Tradiţia în teatru este una orizontală. Nimeni nu poate afirma că în teatru există un centru al lumii, care ar fi un oraş sau un edificiu privilegiat. Teatrul, aşa cum mi-a fost dat mie să-l percep, se propagă urmând o geografie invizibilă ce amestecă vieţile celor care fac teatru cu arta teatrală, într-un gest unificator. Toţi maeştrii teatrului mor cu momentele lor irepetabile de luciditate şi de frumuseţe, toţi se duc în acelaşi fel, fără ca nicio altă transcendenţă care să-i apere şi să-i facă iluştri. Maeştrii teatrului ştiu asta, nicio recunoaştere nu este mai preţioasă decât certitudinea ce stă la rădăcina muncii noastre: să creezi momente de adevăr, de ambiguitate, de forţă, de libertate în mijlocul celei mai mari precarităţi. Nimic nu le va supravieţui dincolo de însemnările despre munca lor şi de înregistrările video sau foto care vor reda doar o palidă idee a ceea ce au făcut. Dar ceea ce va lipsi mereu din aceste înregistrări este răspunsul silenţios al publicului, care înţelege într-o clipă că ceea ce se petrece nu poate fi nici tradus, nici regăsit în afară, că adevărul împărtăşit aici este o experienţă de viaţă, preţ de câteva secunde mai diafană decât viaţa însăşi.

Când am înţeles că teatrul este o patrie în sine, un imens teritoriu ce cuprinde lumea toată, a luat naştere înlăuntrul meu o hotărâre, care era totodată o eliberare: nu trebuie să te depărtezi, nici să te mişti din locul unde te afli, nu trebuie să fugi şi nici să te deplasezi. Publicul este acolo unde exişti tu. Acolo îţi sunt alături colegii de care ai nevoie. Acolo, în afara căminului tău, se găseşte toată realitatea ta zilnică, opacă şi impenetrabilă. Şi-atunci lucrezi din aparenta imobilitate în care te afli, pentru a construi una dintre cele mai măreţe călătorii, ca să refaci Odiseea, legendara călătorie a argonauţilor: eşti un călător imobil care nu încetează să accelereze densitatea şi rigiditatea lumii tale reale. Călătoria ta este către clipă, către moment, către întâlnirea irepetabilă cu cei asemenea ţie. Călătoria ta este către ei, către inima lor, către subiectivitatea lor. Călătoreşti prin ei, prin emoţiile lor, prin amintirile lor pe care tu le trezeşti şi le pui în mişcare. Călătoria ta e vertiginoasă, nimeni n-o poate măsura sau reduce la tăcere. La fel cum nimeni nu o va recunoaşte la justa valoare. E o călătorie prin imaginarul poporului tău, o sămânţă plantată în pământul cel mai îndepărtat: conştiinţa civică, etică şi umană a spectatorilor tăi. De aceea eu sunt statornic, veşnic legat de propriul cămin, printre cei apropiaţi mie, într-o aparentă nemişcare, muncind zi şi noapte, pentru că eu posed secretul vitezei.”

Traducere din spaniolă de Ligia Soare
Sursa foto: http://www.iti-swiss.ch/…/world-theatre-day-on-27th-of-mar…/


Teatrul German sărbătorește Ziua Mondială a Teatrului cu spectacolul Jurnal de România. Timișoara/Tagebuch Rumänien. Temeswar. Mai sunt câteva bilete. Să le epuizăm! Așa că vă așteptăm miercuri, 27 martie, ora 19.30.
bilete aici: https://www.biletmaster.ro/…/51…/Jurnal-de-Romania-Timisoara
sau la casieria teatrului.

Die letzten Nachrichten

You know this ain't just a show!