Deutsch / English
Deutsches Staatstheater Temeswar

Wolf E. Rahlfs

Actor, regizor

Wolf  E. Rahlfs s-a născut în anul 1977 la Hanovra. A studiat între anii 1998-2001 actoria la Liverpool Institute for Performing Arts, iar ulterior între anii 2001-2003 regia la Londoner Middlesex University și York University Toronto. I-au fost acordate premii de către Royal Shakespeare Company pentru Notes from Underground, cât și pentru producția Bachantele după Euripide, în cadrul Festivalului Internațional pentru Regie de Teatru 2009. Această producție a putut fi urmărită și la Timișoara, unde a fost prezentată în cadrul unei lecturi. În anul 2003 a pus în scenă la Londra, în premieră mondială, musicalul Thing-Fish de Frank Zappa. 

Între anii 2003-2006 a fost angajat ca și actor și regizor la Badische Landesbühne (BLB), unde se va reîntoarce frecvent ca și invitat; a montat aici producții precum Macbeth sau Cum vă place de Shakespeare, precum și Michael Kohlhaas după Heinrich von Kleist sau Un tramvai numit dorință de Tennessee Williams. De asemenea, a adus pe scenă și dramaturgie contemporană, prin producțiile  Orb în noapte de Darja Stocker (piesă care a fost invitată la Teatrul "Maxim Gorki" din Berlin, precum și la festivalul Nordic Baltic Festival din Tallinn, Estonia), Pornografie de Simon Stephens și  Cu capul înainte de Armin Petras (după filmul omonim al lui Fatih Akin, marele câștigător al Premiului "Ursul de Aur" 2004). 

Alte puncte de reper ale carierei sale în teatru au fost colaborările cu Grenzlandtheater Aachen, Schauspielbühnen Stuttgart precum și cu Ludwigsburger Schlossfestspiele. În 2011  a regizat pentru prima dată la Teatrul de Stat din Koblenz, propria sa variantă a piesei lui Shakespeare Cum vă place. În anul 2012 a continuat cu punerea în scenă a spectacolului Îmblânzirea scorpiei, de asemenea după traducerea sa proprie. 

Totodată, anii 2013 / 2014 au fost semnificativi din punct de vedere al actoriei, în această perioadă el jucând mai multe roluri importante, precum cel al lui Alain Reille în piesa Yasminei Reza, Zeul carnagiului, ori rolul lui Hendrik Höfgen în spectacolul Mephisto, adaptare realizată de către Ariane Mnouchkine după romanul lui Klaus Mann. În stagiunea 2014 / 2015 va juca rolul principal în piesa Cyrano de Bergerac după Edmond Rostand. 

Publicul Teatrului German de Stat Timișoara este familiarizat cu Wolf  Rahlfs din numeroasele sale apariții pe scena TGST, dintre care amintim rolul lui Cristi în producția Kamikaze de Alina Nelega (2007) și rolul principal în producția  Don Carlos (2011) după Friedrich Schiller, în regia lui Alexander Hausvater. 

Homepage - Link Wolf E. Rahlfs: www.wolfrahlfs.de 

Homepage Editură: www.stueckgutverlag.de

Fotos

Aufführungsarchiv

#teatrusigur