după Euripide și Eschil; adaptarea scenică de Benedek Zsolt –– Regia: Bocsárdi László
Electra, în regia lui Bocsárdi László, este o adaptare a tragediei clasice a lui Euripide, care include aici și fragmente din Agamemnon de Eschil. A fost păstrat stilul scriiturii originale, fiind menținute fragmente și teme de căpătâi ale tragediei clasice, precum setea de răzbunare, conștiința datoriei ori pasiunea. Spectacolul evocă determinarea obsesivă a Electrei de a își răzbuna tatăl.
În povestea Electrei și a lui Oreste – în jurul cărora se desfășoară întreaga acțiune – ultimele trei generații au fost urmărite de un blestem tot mai hâd. Pelops, Atreus și Agamemnon, ascendenții fraților pe linie paternă, întruchipează domnia și principiul masculin. Și exact asta le cauzează pierirea: nu iau în considerare locul femeii, iraționalitatea, și nici sanctitatea nașterii. Își sacrifică rând pe rând copiii pe altarul câte unei cauze pe care o cred sfântă. Au devenit orbi la ceea ce este fragil, asemenea unui copil neglijat care își pretinde dreptul la existență și devine îngrozitor, bate din picioare și cere sânge. În spectacol, Moșneagul este cel care întruchipează această energie invizibilă, dându-i consistență prin miracolul teatrului, fără să o simplifice. Prin urmare el este Artemis, zeița fecioară, dar este și Ifigenia, copilul sacrificat, și Dionis, zeul tragediei. El e blestemul în sine, adică sufletul tragediei.
Înregistrare muzicală cu participarea a:
Lucian Petrila - vioară
Gabriela Petrila - vioară
Laura Șain - violoncel
Iuliana Ambăruș - violă
"Electra lui Bocsárdi este îndârjită, nu e întrupată "din jale", ci
din revoltă. Isa Berger se achită cu brio şi cu multă energie de
dificila partitură. [...] Într-o interpretare excelentă, Konstantin
Keidel, e când un sfătuitor viclean, când un povestitor cu şarm şi cu
pretinse naivităţi, aflat dincolo de uman. [...] Clitemnestra – o
apariţie extraordinară a Idei Jarcsek-Gaza şi în acest rol – e zugrăvită
în culori ţipătoare. [...] Rolul ei e bine determinat: o supapă prin
care se eliberează tensiunea."
"Contrastul rezultă din păstrarea limbajului antic în versuri, care se remarcă mai ales prin jocul plin de vervă al celor doi actori din generaţia tânără: Isa Berger (Electra) şi Harald Weisz (Oreste) […]. Această impresie este apoi întărită de afectarea ambiguu-androgină a celor doi, de fredonatul bizar al Moşneagului (cu siguranţă una dintre cele mai bune interpretări ale lui Konstantin Keidel pe scena TGST). Şi mai alienant e totuşi rolul Clitemnestrei: Ida Gaza, în continuare una dintre cele mai reprezentative actriţe ale scenei germane, a făcut – prin rochia ei scurtă cu paiete, prin pantofii cu toc, ochelarii de soare şi prezenţa afectată – din regină, cu îndemânarea-i specifică, o damă ridicolă, tapată şi demnă de milă, a anilor '60. [...]. După vizionarea acestui spectacol, spectatorul nu are cum să evite câteva întrebari fundamentale: se poate ca Antichitatea să nu fie chiar aşa îndepărtată cum ni se pare? Ce sunt 2000 de ani? Nu a rămas omul secolului 21 în sentimentele sale de iubire şi ură acelaşi? Nu găsim oare în toate colţurile lumii ură, crimă şi răzbunare? Nu persistă oare încă această frică de teroare, de război?"