Die sechs Protagonistinnen – neben den bereits genannten Ioana Iacob und Daniela Török gehören dem Künstlerteam noch Ida Jarcsek-Gaza, Tatiana Sessler-Toami, Olga Török und Silvia Török an – treten in der von Carmen Lidia Vidu erstklassig zusammengestellten Collage eine nach der anderen auf. Sie spielen nicht, sondern erzählen über ihre Leidenschaften und Schwächen, Ängste und Depressionen. Es ist verblüffend und zugleich berührend, wie die Schaupielerinnen ihre Träume, Gedanken und Gefühle schonungslos offenlegen. Durch die breite Auswahl an unterschiedlichen Altersgruppen – die Palette reicht von 31 bis 71 Jahren – ist es möglich, eine große Zeitspanne abzudecken: das Leben während der kommunistischen Ceauşescu-Diktatur, die massive Auswanderung der Schwaben, die zeitgenössischen prekären Arbeitsverhältnisse. Hinterfragt werden das mangelhafte rumänische Schulsystem ebenso wie die fehlenden Tierschutzgesetze. Auch das Theater- und Kulturleben wird beleuchtet, vor allem, dass Temeswar als Kulturhauptstadt Europas 2021 ein umstrittenes Projekt ist.

Irina Wolf, critic

http://www.aurora-magazin.at/medien_kultur/wolf_tagebuch_frm.htm

Voința mă determină să notez despre seara neobișnuită de ieri. Am descris o detașate totală de activitățile zilnice. Mărturisirea unui viol în discursul unei actrițe nu m-a șocat. Reacția spectatorului, reacția mea a fost una de compătimire și simpatie. Prin jocul actrițelor, am trăit la adăpost niște frici. În copilărie mi-a fost frică de viol. Pentru că m-am născut într-o geografie anume, într-un cartier anumit.

Paula Dunia Aldescu, blogger

http://dunia.ro/jurnal-de-romania-mi-e-frica-de-cosul-gol-de-la-supermarket/?fbclid=IwAR3Y6AooJhbSDkyYWlL03H_QAHQqd0esj183Doda0426Em4nQPtHzuRytH4

Unele dintre cele şase protagoniste sunt născute în Capitala Banatului, altele pe undeva, prin apropiere, o a treia categorie a venit aici spre a face studii universitare şi a-şi începe şi continua munca într-un Teatru de limba germană. Fiecare dintre cele şase „performere“, fie că sunt aşezate în faţa microfonului cu stativ, fie că îl ţin în mână, ne dă detalii despre familie, despre anii copilăriei şi ai şcolii, despre ce gândesc despre oamenii care le înconjoară, despre munca lor, despre ceea ce se întâmplă în teatru, despre urbe, despre viaţă. Sesizând defecte, neîmpliniri, prejudecăţi, desluşind şi despărţind răul de bine, admiţând că nu sunt nici ele perfecte, că nu se socotesc infailibile, că au avut ori că au momente în care lucrurile nu s-au petrecut ori nu se petrec nici azi aşa cum trebuie ori cum ar fi vrut ele să fie. Toate şase sunt mândre că trăiesc în oraşul Revoluţiei, precizând apăsat că le miră că la aproape 30 de ani de atunci multe întâmplări au rămas şi pare-se că vor rămâne pe mai departe încâlcite. Sunt mândre şi că în 2021 Timişoara va avea onoarea de a fi Capitală culturală europeană, însă îşi exprimă îngrijorarea că, pentru moment, aproape nimic nu se leagă, totul se pierde în dispute şi orgolii personale.

Mircea Morariu, critic 

https://adevarul.ro/cultura/teatru/despretimisoara-persoana-intai-1_5c2db2c4df52022f752b6441/index.html?fbclid=IwAR0aAtgoBrhtwtgdL-6n3CDIAyom8UW7Auwqk_xdIslDC30fb_BWUVxctkM

Aș trece la Jurnal de România. Timișoara, clipa de intensă bucurie artistică și emoțională a Festivalului, Carmen Lidia Vidu fiind, cu seria acestor Jurnale, opera aperta, de urmărit deci… o magiciană a tehnicii video, a actorului carte-deschisă, aici șase actrițe, în amintirile cărora a știut să scormonească, în documente, în istoria României de vreo 30 de ani încoace.

Mirella Patureanu, critic 

https://dilemaveche.ro/sectiune/la-zi-in-cultura/arte-performative/citeva-clipe-magice-ale-teatrului-fnt-2019-628771.html

Ceea ce contează cu adevărat nu sînt accidentele biografice, suferințele și bucuriile expuse public, ci marcarea unei prezențe umane, învestirea actorului ca mesager dincolo de rolurile scenei. Întregul spectacol sugerează ideea că artistul e conștiința (umană, civică și politică a) comunității, chemat să o exprime. Jurnalul amorsează și un proces reversibil, de conștientizare a artiștilor și a instituției despre rolul lor în comunitate, în redefinirea mizelor repertoriale orientate către spectatori.

Oana Cristea Grigorescu, critic 

https://www.observatorcultural.ro/articol/jurnal-bilingv-de-timisoara/

Ceea ce produce spectacolul este conştientizarea relaţiei directe dintre om şi oraş, dintre trecutul personal şi viitorul metropolei. Şi mai produce şi o distanţare, o sterilizare a patetismului (nu a emoţiei), care permite ochiului şi minţii să fie lucide. Cele șase actriţe de la Teatrul German de Stat din Timişoara (Ida Jarcsek-Gaza, Tatiana Sessler-Toami, Daniela Török, Ioana Iacob, Olga Török, Silvia Török) problematizează subsecvent/parţial şi prezenţa instituţiei în viaţa culturală a oraşului, şi impasurile din carieră, şi rostul/rolul teatrului azi.

Oana Stoica, critic 

https://dilemaveche.ro/sectiune/la-zi-in-cultura/arte-performative/dupa-30-de-ani-628765.html

Jurnal de România. Timișoara este al treilea episod (după Sfântu Gheorghe şi Constanţa) dintr-un program al regizoarei Carmen Lidia Vidu care vizează cartografierea unor comunităţi urbane prin prisma istoriei generale (a locurilor) şi personale (a actorilor), în formate multidisciplinare (film, fotografie, teatru). Biografiile actorilor, (auto)prezentate discursiv sunt „montate” live cu fotografii şi înregistrări video de familie, din arhiva personală, sau ale oraşului, cu imagini din presa timpurilor. Rezultatul este o reflecţie lucidă, dar emoţionantă asupra oraşului, fără festivisime, pozitivisme sau negativisme. În aşteptarea anului 2021, când Timişoara va fi Capitală Culturală a Europei, un proiect care, pe plan local, şchioapătă administrativ, conceptual şi financiar, 6 actriţe (inspirată ideea de a avea o distribuție integral feminină) ale Teatrului German de Stat explorează relaţia acestui oraş eclectic, etnic şi cultural, cu oamenii săi, trecând prin filtrele istoriei recente, ale transformărilor sociale, decăderii/revigorării arhitecturale, sub impactul economiei de piaţă. Cu luciditate, poate şi cu  dezamăgire, dar fără patos şi fără ură. 

Oana Stoica, critic

https://www.scena9.ro/article/fnt-bocsardi-memorie?fbclid=IwAR1vVy6UpOUdTGq_iiabnWV3OfmDjY3kKJ-vkUjsiy0LPkBofcxMsmffwBc

Jurnal de România. Timișoara (Teatrul German de Stat Timișoara, 2018) de Carmen Lidia Vidu face și el parte dintr-o serie, dedicată experiențelor actorilor implicați. În cazul Timișoarei, e vorba despre actrițele, de vîrste diferite, ale Teatrului German și, în ultimă instanță, despre umbra de neevitat pe care o întinde asupra vieții lor faptul de a fi trăit și de a trăi în orașul de unde a pornit Revoluția. Începutul acestei revoluții e, ca un destin, parte a identității lor.

Cel mai mare paradox al reflectării Revoluției în teatrul din România? E o revoluție fără eroi, fără victime, o întîmplare căzută asupra tuturor, orchestrată de o mînă invizibilă, poate salvatoare. E, de cele mai multe ori, dacă nu întotdeauna, o întîmplare a altcuiva, pe care o privim ca simpli trecători.

Iulia Popovic, critic

https://www.observatorcultural.ro/articol/cu-revolutia-la-teatru-dupa-30-de-ani/?fbclid=IwAR3lR_KALDBo_z_e6mHUOBwiIGjyo2p_vsDxjjn2-JWC3SbEH6Yu576dDy4